Investitorii romani pot deconta prin Depozitarul Central tranzactiile efectuate
Categorie: Stiri generale
31/01/2012
Salveaza ca PDF Tipareste Trimite email Trimite mai departe
Comentarii Etichete: tranzactii, instrumente financiare, investitii, firme, investitorii romani, companii
Comentarii Etichete: tranzactii, instrumente financiare, investitii, firme, investitorii romani, companii
Investitorii din Romania pot deconta la costuri mai reduse, prin Depozitarul Central (DC), tranzactiile realizate pe bursele externe cu actiunile a noua companii americane, printre care Apple, Microsoft, Google, Intel, JP Morgan, McDonald’s sau Coca-Cola.Depozitarul Central a inregistrat, totodata, in sistemul propriu si actiunile Visa Inc. si Merck & Company Inc. Actiunile celor noua companii americane au fost inregistrate la solicitarea unui intermediar, potrivit unui comunicat transmis marti de Depozitarul Central.
Astfel, numarul companiilor americane ale caror titluri sunt inregistrate in sistemul de compensare-decontare si registru, administrat de catre Depozitarul Central, a crescut la 13, numai la inceputul acestui an fiind aduse 10 companii din SUA.
Depozitarul Central pune la dispozitia clientilor sai cea mai diversificata gama de instrumente financiare, fiind singurul depozitar din regiune care ofera atat servicii de decontare Free of Payment, cat si Delivery versus Payment, pentru toate conexiunile existente.
Legatura transfrontaliera cu SUA a fost stabilita la sfarsitul anului 2010, permitand decontarea cu instrumente financiare administrate de catre depozitarii DTC (Depository Trust Company) si Fed (Federal Reserve Bank) si titluri de stat emise de catre US Treasury.
Pentru ca investitorii romani sa poata cumpara actiuni ale unor companii straine direct de pe Bursa de la Bucuresti este nevoie ca un broker local sa cumpere titlurile respective de pe bursa externa, unde sunt listate companiile respective, si sa le aduca la tranzactionare pe sistemul alternativ la Bursei de Valori Bucuresti.
Tranzactiile pe unele burse externe au costuri mai ridicate din cauza comisioanelor. Spre exemplu, o investitie pe piata americana ar trebui sa fie in valoare de cel putin 10.000-15.000 de euro. Astfel ca aducerea de actiuni americane la Bucuresti ar ieftini tranzactiile pentru acesti investitori.
In prezent, Depozitarul Central dispune de legaturi transfrontaliere in 18 tari (Africa de Sud, Austria, Belgia, Cehia, Danemarca, Elvetia, Franta, Germania, Grecia, Irlanda, Luxemburg, Marea Britanie, Olanda, Polonia, Spania, Statele Unite ale Americii, Suedia si Ungaria) si ofera participantilor sai posibilitatea decontarii transfrontaliere in 11 valute (franci elvetieni, coroane cehesti, coroane daneze, euro, lire sterline, forinti maghiari, zloti polonezi, coroane suedeze, dolari americani, rand sud-african si lei - operatiunile de decontare transfrontaliera in lei se pot desfasura la data curenta doar prin intermediul Clearstream Banking Luxembourg).
Sursa: Mediafax
Forum
Cele mai recenteCele mai vizitate
- IntrebarePublicat pe: 21/05/2012
- panouri fotovoltaicePublicat pe: 18/04/2012
- fonduri pentru diverse proiectePublicat pe: 28/03/2012
- fonduri achizitionare masinaPublicat pe: 27/03/2012
- Fonduri pentru TIPOGRAFIEPublicat pe: 17/03/2012



